Lesinata si padurea.

Fugeam in disperare . Stiam ca nu ma puteam opri . Dar deja picioarele incepeau să mă lase . Dar era in spatele meu , Trebuie sa rezist . Trebuie!

    Dar oare unde ma aflu ? Intr-o padure. Asta e sigur . Dar ce padure ? Nu mi se pare una cunoscuta .
      Si cineva este in spatele meu . Nu mai rezist . Trebuie sa vad cine este acel cineva .
   Dar nu era cineva . Mai bine zic ceva .
        Era monstrul Alokara. Credeam ca e doar o poveste . Dar era real , In fata mea incercand sa ma prinda . Fara nici macar sa clipesc m-am intors pe calcaie si am luat-o iar la fuga . Aerul rece parca imi ajungea in oase . Ma strafulgera dupa care incet cu incetul disparea.
      Am ajuns in mijlocul paduri . Cred . Acolo era un mic lac cu apa cristalina aproape neobisnuita pentru luna noiembrie . In centru era o stanca. Mi-am dat jos balerini negri , mi-am prins rochia neagra cu o agrafa mare care imi tinea parul strans . Acum pletele mele negre imi atarnau pe spate. Simteam atingerea delicata a firelor pana si prin saten.
Trebuia sa sar in apa . Monstrul era aproape .
     Plonjata deja in apa mi-am dat seama de apa ca de ghiata. Am inotat spre stanca unde m-am si pus pe ea . Stanca era surprinzator de calda. Monstrul disparu . Dar cineva ma prinse de mana...
  Era mama care ma tot improsca cu apa . Incerca cu disperare sa ma trezeasca . Se pare ca lesinasem in turul paduri din spatele hotelului unde statea unchiul meu .