2.

Mi-am lipit obrazul de sticla laptoasa si am suspinat adanc incercand sa diminuez toata tristetea.Deja trecea timpul, ora aceea apropiindu-se tot mai mult.
De la fereastra mea puteam observa trecatorii pasind sfios,bucurosi ca traiesc. Oameni,nimic altceva...
Nu ii uram dar imi provocau o starea de repulsie atunci cand avea loc contactul vizual dintre noi.
Mi-am afundat mana in parul meu de culoarea caramelului si am inchis ochii derulandu-mi-se totul ca intr-un film prost facut.
Acel strigat de disperare,mana ei pe crestetul meu firav...

Mi-am scuturat tamplele si am deschis larg fereastra. M-am infuptat din plin cu raceala noptii apoi am plutit deasupra orasului intr-o miscare lenesa,dar in acelasi timp gratioasa. Cand mi-am deschis din nou pleoapele,buimacit de putin de vajaitul asurzitor al vantului ce-mi biciuia fata n-am vazut intai de jur imprejur decat imensul lintoliu de cer negru in care ma pierdeam ca intr-o mare de seninatate.

Abia pe urma am descoperit harta orasului,pe care se zugraveau ca niste jucarii de copii casele, strazile, gradinile... Mi se pareau toate atat de straine si de marunte ca si cum toate ar fi fost lipsite de importanta.
In vazduhul pur inima imi palpita mai fierbinte, purificata de slabiciuni, devotata desavarsit sentimentului atotcuprinzator pentru care viata merita sa fie traita.